Doliu în teatrul românesc! La doar o zi după înmormântarea bunei sale prietene Stela Popescu, Cristina Stamate s-a stins din viaţă pe patul unui spital din Capitală. Actriţa avea 71 de ani şi suferea de mai multe afecţiuni la inimă. Ea şi Stela Popescu erau prietene bune încă din tinereţe.
Cristina Stamate a avut o carieră de peste 40 de ani în teatru şi era îndrăgită de milioane de români La fel ca Stela Popescu, era actriţă la teatrul de revistă „Constantin Tănase”. Şi colegii ei mai tineri o plâng. Actriţa Valentina Fătu a spus într-o emisiune tv că vestea a căzut ca un fulger în lumea teatrului.
„Am aflat în urmă cu puţin timp. Sunt răvăşită. Îmi pare tare rău. Mă gândeam la felul ăsta atât de splendid în care s-a stins doamna Cristina Stamate. S-a dus lângă Stela Popescu. N-a răbdat să o lase singură pe Stela Popescu. Îmi pare rău”, a declarat Valentina Fătu, la Antena Stars